https://acasa-la-nevasta.blogspot.com/p/aperitive-festive.html

06 ianuarie 2024

Pui Asiatic si Clatite franjurate

Toata lumea lauda Puiul Asiatic, rumenit, in crusta si clatitele franjurate.
De unde vin ele? care este reteta?



Amplasată în Asia de Sud-Est- cea mai mare țară arhipelag din lume având 17.508 de insule (dintre care 6.000 sunt nelocuite), Indonezia are o istorie lungă începând cu perioada preistorică, când primul locuitor al arhipelagului a fost Omul Java (Pithecanthropus erectus), în urmă cu un milion de ani.





Cultura Dongson venită din China și Vietnam acum 4000 de ani este una dintre primele popoare care și-a pus amprenta puternic în cultura și civilizația indoneziană, mai tarziu și alte popoare din Asia au migrat în scopul comerțului.




Europenii au ajuns în Indonezia mai târziu, în anii 1600, colonia olandeză fiind cea care a controlat economia țării timp de 3 secole, introducând cultura piperului , până la sfârșitul celui de al doilea război mondial, când Indonezia și-a declarat independența în 1945. Dezvoltarea economică a fost în creștere până în anii '80-'90, datorită exploatării resurselor naturale și îmbunătațirea serviciilor. Cu toate acestea clasa de mijloc a început sa se dezvolte considerabil, dar populația săracă încă este în număr mare. Capitala Indoneziei este Jakarta , cea mai frecventata insula de catre europeni – Bali


 
Despre frumusetea locurilor? Ca orice tara a apelor,  rasarit si apus mirific, liniste, culoare . In doua cuvine : de vis!

 Cina in Bali

Un produs culinar interesant este Ragit – un soi de clatite, zdrentuite (de fapt, sunt chiar clatite) servite cu  curry din carne de vită

Cum sa faci ragit? Simplu!

Aluatul de clatite sti cum :
- faina, ulei, apa minerala si ou.
Spre deosebire de clatita clasica, pusa cu polonicul in tigaie, clatita pt. ragit se pune cu un pos sau lingura in forma dantelata (desigur, estetica conteaza si face diferenta – ochii vad si pofta cere! )



Ingrediente curry din carne de vită:
500 de grame de carne de vită cuburi,
1 litru lapte de cocos gros, 1 1/2 cocos
3 cm galangal( este o radacinoasa similara ghimbirului, hreanului) zdrobit
3 frunze de tei
3 tulpini curry frunze
2 tulpini lemongrass
2 frunze de dafin
2 linguri pudră de curry
Zahăr 1 lingura
Sare 1/4 linguriță
12 bucăți de ardei iute roșu, aruncați semnitele
ulei de gătit, dupa gust

 Se poate asezona cu:
Sos chili verde
Ceapa prajita, dupa gust

Cum sa faci Ragit:
1. Se pune carnea pe foc,  in marinata de curry si se amesteca până carenea își schimbă culoarea (prinde crusta)

2. Introduceți lapte de cocos, praf de curry, zahăr și sare. Gatiti, amestecand frecvent, pana cand carnea este frageda. Presarati piper cayenne si luati de pe foc.

3. Ragit: Se amesteca faina, apa, oua, sare și o lingura de ulei până ametesc. (Se amestecă până la omogenizare) Aluatul  intra într-o pungă careia i se taie in capat cu foarfeca.


 Se încălzește o tigaie unsa cu ulei, la foc mediu. Se pune aluatul in tigaie, pentru a forma o pânză de păianjen. Se procedeaza ca la clatita clasica, intorcandu-se cu o spatula.


Se serveste alaturi de curry preparat cu carne de vită .

Reteta puiului invelit in crusta de paine si frunze de banana este simpla:
Ingrediente: 
-1 pui
-500 grame aluat de paine de casa fara drojdie
-condimente
-frunze de banana
-orez basmatic 

Se spala puiul si se sterge cu un servet curat, se condimenteaza se umple cu orez si se inveleste in frunze de banan, apoi in aluatul preparat .

Se lasa la cuptor sa se rumeneasca cca 1ora si jumatate apoi se decupeaza capacul si se mai lasa la rumenit cca o jumatate de ora. Un adevarat spectacol culinar!



Daca ti-a placut te rog da share pe pagina / grup facebook. Multumesc!